Jurnalul unei inimi

Tin sa mentionez ca acest album este realizat din dorinta de a`mi da frau liber unor sentimente pe care nu le`am impartasit pana acum. Nu cer compatimiri sau critici. Sunt doar trairile mele si nu ma astept sa fiu inteleasa 100% .

Atunci cand pur si simplu nu poti adormi, incepi sa iti pui intrebari singur si sa te gandesti constant la ceea ce te macina. Acest lucru mi`se intampla si mie de la o vreme incoace. Pierd noptile meditand inutil.
- De ce il iubesti atat de mult ? Esti constienta ca nu merita ? ma intrebam singura, in gand la o ora imposibila din noapte. Nu avea cine sa`mi raspunda, asa ca, mi`am raspuns singura, pentru ca eu detineam absolut toate raspunsurile la intrebarile mele.
- Da si sunt constienta si de faptul ca aceasta dragoste nu e reciproca. Dar sentimentele mele raman aceleasi. Nu pot nega si nu pot controla ceea ce simt pentru el. Plang, nu pot dormi noaptea din cauza faptului ca ma gandesc prea mult la el, am probleme de concentrare la liceu, imi fac prea multe griji pentru el, SUFAR ! Si sunt complet vulnerabila. El pretinde ca tine la mine si ca`i pasa, uneori chiar il cred. Ma las pacalita de vorbele lui " Imi pasa de tine, bleago ! " Pentru o clipa, ma simt mai bine, sunt mai linistita. Dar abia apoi realizez ca sunt doar niste vorbe, si el niciodata nu`mi demonstreaza prin fapte daca ii pasa cu adevarat. Insa, eu continui sa`l iubesc. Recunosc asta: chiar il iubesc. Indiferent cat de mult ma raneste, dragostea asta ramane neclintita. La inceput nu eram atat de convinsa daca este cu adevarat o iubire sau doar o prosteasca indragosteala, dar pe parcurs am realizat ca nu e doar atat. Am realizat ca am nevoie sa vorbesc cu el, am nevoie sa`l vad, am nevoie de afectiune din partea lui. Am realizat ca inseamna enorm pentru mine. Am realizat ca e prima mea " dragoste adevarata " . Chiar daca e persoana care ma face sa sufar mai mult decat oricine de pe lumea asta, eu tot il iubesc. Si ma omoara incet, incet pe zi ce trece. Dar nu pot face nimic sa schimb asta, sunt neputincioasa. Oricat incerc sa ma lepad de sentimentele pe care i`le port, ele raman permanent acolo. Am vrut de mii de ori sa renunt, dar nu am abandonat niciodata. Nu`mi sta in caracter. Indiferent de cate ori mi`am spus " E pentru ultima data cand o sa`mi mai franga inima ! " Dar m`am mintit singura. Am ramas alaturi de el, si a continuat sa ma faca sa sufar. Uneori ma intreb daca este chiar atat de inconstient. Apoi ajung la aceeasi concluzie de la care am plecat: nu`i pasa ! In ciudata a tot ceea ce spune, faptele lui vorbesc de la sine, si asta spun raspicat : nu`i pasa ! Nu l`as putea invinui pentru lipsa de preocupare, dar il pot invinui pentru ca mi`a dat sperante false de la bun inceput, de fiecare data. Sau poate nu ? Incerc sa cred ca acele momente frumoase petrecute impreuna, au fost reale. Si astfel, devin si mai bulversata. In permanenta cu lacrimi in ochi si cu mii de intrebari in minte. Merita ? Bineinteles ca nu merita. El nu merita atat dragoste, iar eu nu merit atata suferinta. Dar atunci, de ce ma mai aflu inca aici, asteptandu`l ?


Am simtit nevoia de a scrie cateva randuri. Poate peste cativa ani, o sa mai am acest cont, si intamplator voi da de acest album, si imi voi aminti cat de mult a insemnat el pentru mine. Nu incerc sa demonstrez nimic, nu incerc sa conving pe nimeni. Dar asta chiar nu`i o indragosteala capricioasa, am trecut de acea varsta la care dragostea e un moft. Acum, la 17 ani, mi`se pare mai degraba o boala :) Si poate ca la 20 de ani, o sa mi`se para cel mai minunat lucru. Dar, momentan, incerc sa ma adaptez la prezent :)